Laura Andreea Cristache

„Rolul sportului este să te responsabilizeze şi să te motiveze să lupţi, înainte de toate, cu tine însuţi”

 

– Bună ziua! Cine sunteţi dumneavoastră?

– Mă numesc Laura Andreea Cristache, am absolvit Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport din cadrul Universităţii „Spiru Haret” şi Facultatea de Marketing şi Afaceri Economice Internaţionale din cadrul aceleiaşi universităţi. Am încheiat studiile cu un master în Educaţie Fizică şi Antrenament Sportiv. În prezent, sunt antrenor la secţia de gimnastică Aerobică a Clubului „Triumf” Bucureşti şi antrenor personal la World Class România. Am practicat gimnastica artistică timp de 10 ani, dar, din păcate, o problemă de sănătate m-a împiedicat să continui acest sport. Imediat după ce am încheiat  gimnastica artistică, am început să practic gimnastica aerobică de performanţă.  Doi ani de zile am făcut parte din Lotul Naţional de juniori (2004-2005), iar apoi, în anul 2007, am devenit parte din Lotul Naţional de seniori şi, totodată, membră a companiei AEROS. Sunt şi arbitră naţională şi internaţională.

– Care vă sunt performanţele obţinute până în prezent?

– La gimnastică aerobică, cele mai importante sunt: 2004 – Bulgaria, Sofia, Age Group Competition, juniori: Locul 1 –grup, Locul 2 – trio; 2005 – Germania, Leipzig, Etapa de Cupă Mondială, juniori: Locul 1 – trio, Locul 3 – grup; 2005 –  Portugalia, Coimbra – Campionat European, juniori: Locul 1 – trio, Locul 1 – grup; 2006 – Campionat Naţional, seniori: Locul 2 – individual; 2007 – Campionat Naţional, seniori: Locul 2 – individual; 2008 – Bulgaria, Borovets: Balcaniada, seniori, Locul 4 – individual; 2008, Campionat Naţional, seniori, Locul 2 individual; 2008 – Timişoara, Cupa României, seniori, Locul 1- individual; 2009, Franţa,Chambery, etapa de Cupă Mondială, seniori – Locul 2 – Grup; 2009, Campionat Naţional, Constanţa, seniori – Locul 2 individual, Locul 3 – cuplu;  2009, Taiwan, Kaoshiung, Jocurile Mondiale, seniori: Locul 2 –grup; 2009, România, Timişoara, Etapa de Cupă Mondială, seniori: Locul 2 – grup; 2009, România, Timişoara: Romanian Open Cup, seniori, seniori, Locul 1 individual; 2010, Bulgaria, Borovets: Etapa de Cupă Mondială, seniori, Locul 2 – cuplu; 2010, Conversano, Italia: Etapa de Cupă Mondială, seniori, Locul 3 – trio, Locul 3 – grup; 2011, Bulgaria, Borovets: Etapa de Cupă Mondială, seniori, Locul 3 – grup; 2011, China, Shenzhen, Jocuri Mondiale Universitare, seniori: Locul 1 – echipa, Locul 2 – Aerobic dance, Locul 3 – grup, Locul 7 – Step aerobic; 2011, România, Constanţa, Naţionale, seniori: Locul 3 – individual, Locul 3 – trio; 2011, Ungaria, Budaors Hungarian International Cup, seniori: Locul 1 – grup; 2011, România, Bucureşti, Europene, seniori: Locul 2 – grup; 2012, Franţa, Arques, Open Cup: Locul 2 – grup; 2012, Bulgaria, Sofia, Campionatele Mondiale: Locul 2 – Aerobic dance.

– Care sunt criteriile de selecţie pentru  gimnastica aerobică de performanţă?

– Aceste criterii se focalizează în principal pe mobilitate, detentă şi forţă.

– Ce model de sportiv aţi avut în perfecţionarea sportivă de performanţă?

– Nu pot să spun că am avut un sportiv anume, au fost foarte mulţi sportivi de înaltă performanţă care m-au inspirat şi motivat deopotrivă.

– Cine v-a fost primul antrenor şi la ce echipă aţi debutat?

– Am început gimnastica artistică la Clubul „Triumf” Bucureşti, cu doamna Cleopatra Şeitan.

– Ce amintiri vă leagă de debutul  dumneavoastră în sport?

– Primul meu concurs a fost la Arad, ţin minte că eram cea mai mică din echipă şi că îmi doream foarte mult o medalie, bineînţeles.

– Ce sfaturi aţi putea da tinerilor care doresc să îmbrăţişeze cariera dumneavoastră?

– Este un sport care necesită devotament, sacrificii, multă pasiune şi putere de muncă, dar care aduce satisfacţii greu de egalat în cuvinte.

– Ce părere aveţi despre dopajul pe care, din păcate, unii sportivi îl fac?

Nu sunt de acord cu nicio formă de dopaj. Cred că rolul sportului este să te responsabilizeze şi să te motiveze să lupţi, înainte de toate, cu tine însuţi. Cei care încearcă să înşele un sistem se înşală în primul rând pe ei.

– Ce anume se punctează într-un concurs de gimnastică aerobică?

– Există trei criterii de notare, şi anume: execuţie – unde arbitrii apreciază măiestria cu care gimnasta/gimnastul execută mişcările, dificultate – unde sunt analizate elementele specifice acestei ramuri sportive – şi valoarea artistică – unde atât expresivitatea corporală a gimnaştilor, cât şi creativitatea exerciţiului prezentat sunt analizate de către brigada de arbitri.

– Aveţi un mesaj pentru admiratorii dumneavoastră?

– Oamenilor care şi-au demonstrat suportul de-a lungul întregii mele cariere le sunt întrutotul recunoscătoare!

Daca ti-a placut articolul dai share sau like:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *