Marian Drăgulescu

„Întotdeauna când a existat unul mai bun decât mine, nu am fost invidios sau descurajat, dimpotrivă, am încercat să fac tot posibilul să ajung şi eu la fel de bun”

 

– Bună ziua!

– Bună ziua, domnule Chelaru!

– Cine sunteţi dumneavoastră?

– Mă numesc Marian Drăgulescu, sunt fost gimnast de performanţă, de opt ori campion mondial, de 10 ori campion european, 3 medalii olimpice. Sunt absolvent al Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport din Bucureşti, specializarea Gimnastică (ANEFS), şi absolvent de master la Universitatea Ecologică din Bucureşti în Managementul activităţilor de educaţie fizică şi sport. Actualmente sunt antrenor de gimnastică la Clubul „Steaua” Bucureşti, unde antrenez băieţi cu vârste între 5-16 ani. Suntem un colectiv de antrenori tineri (Marian, Alin şi Ghiţă), dar cu mulţi ani de gimnastică în spate. Avem parte de un club puternic, o sală performantă şi o conducere extraordinară, în frunte cu preşedintele clubului, domnul George Boroi.

– Care sunt criteriile de selecţie pentru gimnastică?

– Primim copii cu vârste între 5-7 ani. Trebuie să fie micuţi de statură şi subţirei.

– Care vă sunt performanţele obţinute până în prezent?

– Noi am venit de curând să antrenăm la Clubul „Steaua” şi, deocamdată, am reuşit să îi învăţăm pe copii toate elementele şi cerinţele necesare categoriei lor de vârstă. Este un drum lung, dar am avut o primă competiţie unde copiii s-au descurcat foarte bine şi aici vreau să îl felicit încă o dată pe sportivul care a evoluat cel mai mult într-o foarte scurtă perioadă de timp, şi anume Cristian Anghel. Am avut toţi sportivii în primele 10 locuri la individual compus la categoriile lor, am avut cel mai mare punctaj la sol, sărituri şi bară fixă, din concursul pe echipe.

– Cine v-a fost primul antrenor?

– Primul meu antrenor a fost Dumitru Avarvarei, la Clubul „Triumph”, care a plecat, după doi ani, în străinătate. Am fost preluat de Lucian Ghergu, la CSS 7 Dinamo, dar şi el a plecat în străinătate, a urmat Petre Sacerdoteanu, care a plecat dintre noi un an mai târziu. A urmat deplasarea mea la lotul de juniori şi, în cele din urmă, la lotul de seniori. Toţi au fost antrenori foarte buni, dar cel care a reuşit să mă facă să-mi depăşesc toate limitele, şi de unde am învăţat aproape tot ce ştiu este Nicuşor Pascu, căruia îi voi fi recunoscător toată viaţa. Îi mulţumesc lui Dan Grecu, pentru că a avut încredere în mine şi m-a introdus în echipă.

– Ce amintiri vă leagă de debutul  dumneavoastră în sport?

– Ţin minte că m-am îndrăgostit de gimnastică de prima dată când am păşit în sală. Eram mai mulţi copii, ne-am împrietenit foarte repede. Ne jucam foarte mult la început. Ne plăceau provocările şi probele pe care antrenorul le organiza. Au fost momente frumoase, şi mai puţin frumoase, spre exemplu îmi era foarte frică de bara fixă, deoarece era la mare înălţime, aproape 3 metri, şi mai aveam probleme şi cu palmele, căci erau foarte mici şi scăpam bara din mâini foarte des, eu şi în ziua de azi port 37 la picior, deci tot mic am rămas! Dar toate au trecut cu bine şi sunt foarte fericit cu tot ce am realizat ca sportiv de performanţă.

– Ce model de sportiv aţi avut în perfecţionarea sportivă de performanţă?

– Sincer, la început nu ştiam decât de Nadia Comăneci, dar pe parcurs, când am început să concurez pe plan internaţional, pot să spun pe cine am apreciat şi de la cine am „furat” meserie: Marius Urzică, Alexei Nemov, Alexei Bondarenko, Ivan Ivankov, Gervasio Deferr, ruşi, chinezi şi japonezi. Am învăţat de la ei puterea de muncă, seriozitatea, ţinuta şi eleganţa pe aparat, tehnica desăvârşită şi experienţa de a concura. Întotdeauna când a existat unul mai bun decât mine, nu am fost invidios sau descurajat, dimpotrivă, am încercat să fac tot posibilul să ajung şi eu la fel de bun. I-am apreciat pe aceia mai buni decât mine, pentru că ştiam că, fără muncă, nu ajungeau acolo.

– Ce părere aveţi despre violenţa în sport şi, în general, despre legislaţia de profil?

– Gimnastica este un sport fair-play. Noi nu suntem adversari direcţi, noi trebuie „să dovedim” aparatul.

– Ce părere aveţi despre dopajul pe care, din păcate, unii sportivi îl fac?

– În gimnastică nu au fost cazuri de dopaj pentru performanţă. Au fost câteva cazuri izolate, dar de altă natură; ştim cu toţii cazul Andreei Răducanu, cu NUROFENUL de răceală. În gimnastică, dacă nu munceşti, şi nu ai talent, nu ajungi nicăieri, iar dopajul, la noi, nu prea ajută. Nu cred că s-a inventat vreo substanţă care să îţi crească echilibrul.

– Ce sfaturi aţi putea da tinerilor care doresc să îmbrăţişeze cariera dumneavoastră?

– Este un sport frumos, pe care copiii o să-l iubească. În gimnastică sunt noi provocări în permanenţă. Nu se vor plictisi niciodată!

Daca ti-a placut articolul dai share sau like:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *