Silviu Ciubotaru

„Cea mai mare performanţă a noastră este faptul că ne-am constituit şi că activăm în campionatul italian. A doua performanţă este că nu am avut nicio înfrângere”

 

– Bună ziua!

– Bună ziua, domnule Chelaru!

– Cine sunteţi dumneavoastră?

– Mă numesc Silviu Ciubotaru, m-am născut la Focşani, Vrancea, într-o familie de militari, şi, la vârsta de 20 de ani,   m-am transferat la Timişoara, pentru studii.

Participant activ la Revoluţia din Decembrie ’89, imediat după o lună am fost constrâns să fug din ţară, fiind unul dintre puţinii care şi-au câştigat libertatea dar au fost nevoiţi să-şi părăsească ţara. Au urmat repetate treceri frauduloase de frontieră, între Slovenia şi Austria, cu luni întregi de chin şi suferinţă. Ajuns în Austria, am solicitat azil politic, am rămas acolo timp de 4 ani, gustând din democraţia europeană. Dorul de ţară şi de familie m-a făcut să mă reîntorc în România, unde am constatat că „ascensorul social” se blocase, pur şi simplu, şi nu prea aveam şansa să duc o viaţă ca şi cea cu care mă obişnuisem. Am urmat cursul vieţii, căsătorindu-mă, la Cluj-Napoca, unde, într-un fel sau altul, a trebuit să mă adaptez situaţiei, dată fiind şi sosirea primului fiu. Tradiţia din familie şi pasiunea pentru haina militară m-au făcut să-mi urmez menirea de a fi un om al Legii. După cinci ani  de serviciu militar, într-un sistem socio-politic care, la vremea aceea, nu funcţiona, a trebuit „puţin”, adică un accident într-o misiune, să mă facă să cred că locul meu şi al multora nu este în România,  fapt pentru care mi-am prezentat demisia cu demnitate, apoi am plecat în Italia…, la vremea aceea cea mai flexibilă ţară pentru străini.

– O nouă perspectivă, alte oportunităţi?

– În 2002, Italia, cea dea doua ţară adoptivă, mi-a deschis noi orizonturi spre o viaţă relativ mai bună, dar cel mai important aspect era pentru mine oportunitatea de a-mi urma o pasiune de-o viaţă, şi anume fotbalul. Am călcat pe pământ italian cu visul de a deschide un club sportiv, unde, bineînţeles, să am o echipă de fotbal, pentru început. S-a realizat greu şi lent acest vis, dar, în 2010, după multe participări ale echipei de români la Roma în turneele multietnice, ajunsesem la maturitatea necesară pentru a forma acest club sportiv şi de a-l înscrie în Federaţia Italiană de Fotbal după legea în vigoare.

În octombrie 2010 ia naştere Clubul Sportiv „Dacica, un nume ce păstrează vie legătura istorică dintre Italia şi România, şi care reprezintă unica echipă de străini înscrisă într-un campionat italian. O realizare ce nu ne poate fi indiferentă, având în vedere dificultatea cu care ne-am confruntat cu toţii aici şi, mai presus de toate, atitudinea de multe ori şovină a celorlalte echipe, pentru faptul că toţi suntem români. Comunitatea românească în Italia este cea mai numeroasă şi cea mai contestată, ţinând cont de multe infracţiuni grave comise de către unii conaţionali, şi ţinând cont de slaba reprezentare a românilor la nivel instituţional.

– Ce echipă antrenaţi?

– Am antrenat echipa de români la Roma doar în perioada participării la turneele multietnice organizate de Primăria Romei, apoi, când am decis să ne înscriem în campionatul italian de fotbal, fiind şi mentorul acestui grup, mi-am asumat funcţia de preşedinte al Clubului şi apoi am numit un fost jucător, care avea cât de cât aptitudini de antrenor, până când am găsit un fost jucător din divizia A din România, şi fost antrenor în divizia B, care poate implementa o anumită disciplină şi o tehnică aparte.

– În ce divizie?

– Ca orice echipă nou înfiinţată, am început din ultima treaptă a campionatului, dar aş vrea să precizez că, în Italia, dat fiind faptul că sunt foarte multe cluburi sportive şi mulţi fotbalişti,  s-au format mult mai multe trepte decât în România. Raportat la nivelul de joc şi la banii necesari pentru menţinerea unui club, echipa noastră a început cu categoria a treia, ca echipă judeţeană  în România, şi terminând sezonul pe primul loc fără nicio înfrangere, cu 13 puncte de diferenţă faţă de a doua clasată. Cu 4 egaluri, din 26 de partide, echipa a promovat în a doua categorie, similară cu divizia C la noi.

– Care sunt performanţele clubului unde activaţi?

– Cea mai mare performanţă a noastră este faptul că ne-am constituit şi că activăm în campionatul italian. A doua performanţă este că nu am avut nicio înfrângere.

– Ce planuri profesionale aveţi pentru viitor?

– Deschiderea unei şcoli de fotbal este primordială pentru noi, din două puncte de vedere: unul – pentru a avea o pepinieră proprie, şi, în al doilea rând, pentru a ne autofinanţa pentru înscrieri sau eventualele transferuri de jucători. Un alt proiect al Clubului „Dacica” este acela de a desfăşura şi alte discipline sportive, din momentul în care vom avea o bază sportivă proprie…, acesta fiind obiectivul principal pentru următorii ani.

– Consideraţi că atribuţiile unui manager de club trebuie să se interfereze cu atibuţiile antrenorului?

– Legătura dintre conducerea clubului şi un antrenor trebuie să fie bazată pe încredere şi loialitate, deoarece un antrenor trebuie să menţină un echilibru  între jucători şi conducere.

– Care este parerea dumneavoastră  despre corectitudinea arbitrajului?

– Dacă mă întrebaţi de arbitrajul de aici, în ceea ce ne priveşte, pot spune că arbitrajul este câteodata părtinitor echipelor adverse, care sunt toate italiene. În general cred că nici arbitrajul, ca şi  multe activităţi, nu poate fi perfect.

 – După ce modele v-aţi  ghidat în cariera dumneavoastră?

– Ca fotbalist, pot să spun că modestia marelui Gică Hagi m-a ghidat într-o carieră de 13 ani de fotbal, eu fiind un jucător mediocru, dar constant, şi, bineînţeles, cu minusul de valoare faţă de Hagi. Ca manager, eu cred că nu am un model. Aici depinde foarte mult de condiţia socială pe care o ai şi, cred, cel mai important, suportul financiar.

– Vă mulţumesc pentru  interviul acordat şi sper că vom continua colaborarea, pentru informarea corectă a cititorilor.

– Domnule Chelaru, eu vă mulţumesc pentru atenţia pe care  ne-o oferiţi şi pentru posibilitatea de a face cunoscut României că noi, chiar şi aici, în Italia, jucăm sub culorile naţionale şi aducem o imagine bună sportului românesc, deoarece majoritatea jucătorilor de la „Dacica” sunt foşti fotbalişti din diviziile B,C şi D, ale campionatului românesc.

– Dacă publicaţia aceasta vă suscită interesul, vă rog să nu ezitaţi de a lansa invitaţia de participare la manifestările sportive pe care le gestionaţi, mijlocul acesta fiind util pentru  aducerea la cunoştinţa cititorilor!

– Ar fi o onoare pentru noi ca un jurnalist sportiv din România să poată veni la Roma şi să vadă în direct o partidă, apoi să împărtăşească emoţia şi experienţa pe care le-a trăit celor de acasă. FORŢA LUPII !!!

Daca ti-a placut articolul dai share sau like:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *